Pagini

Willkommen - Viena va asteapta!




 Willkommen!
Cam asa as putea descrie primul impact avut cu minunatul oras Viena. Ori de cate ori vorbesc despre aceasta locatie, ma napadesc amintirile placute si emotiile din mai multe puncte de vedere, printre care, cel mai important fiind faptul ca a fost prima mea iesire din Romania... se intampla undeva in aprilie 2007...

Viena, un oras cu o incarcatura istorica fantastica, dincolo de faptul ca este considerat a fi unul strict, rece, cu oameni pe care ii caracterizeaza organizarea, strictetea si alte aspecte care pana la urma sunt caracteristice zonelor nemtesti si austriece. Departe de mine gandul de a impartasi aceasta parere despre orasul in sine si despre oamenii al caror accent nemtesc este, de fapt, unul austriac, chiar daca limba de baza este germana... dar stiti cum este, si in Romania se vorbeste lb. romana, mai mult sau mai putin coerenta si inteligibila (si din punct de vedere al accentului), in functie de de zona in care te afli.
Inhamati cu multa rabdare si dorinta de a ajunge cat mai repede in Viena, ne-am imbarcat in tren (pentru ca aceasta a fost alegerea noastra de a ajunge pana acolo) si dupa 14h, am avut placerea de a ajunge in gara, un loc care impunea grandoare, frumusete, exactitate prin insasi constructia ei, prin curatenia oferita (in conditiile in care este o gara foarte tranzitata). Cele 2 saptamani de cazare in Viena ne-au fost asigurate de catre o romanca, stabilita si casatorita cu un localnic, care detinea un lant de apartamente si care ne-a oferit multe informatii folositoare.
Viena este unul dintre orasele superbe din Europa si un loc care abunda in obiective si atractii turistice. Este un oras tipic european, asemanator marilor orase europene precum Paris, Roma, Londra sau Milano, dar spre deosebire de acestea, este foarte compact si usor de vizitat. Marea majoritate a atractiilor se gasesc in centrul orasului, fiind destul de usor de vizitat, chiar pe jos (este o placere) sau folosind metroul (care este foarte bine pus la punct) pentru cateva statii. In capitala Austriei, pot fi vazute o serie intreaga de muzee, biserici si alte obiective turistice de mare interes.

 Viena abunda de obiective si atractii si este un MUST sa vizitezi (intr-o ordine aleatorie):

1. Palatul Schonbrunn, pe care eu il consider un Versailles austriac. Gradinile au un farmec aparte, constructia in sine este un monument, insa pe langa toate acestea, gradina zoologica de aici este foarte frumoasa si merita vizitata cu certitudine!... iar cheltuielile financiare, pentru a vedea aceste minunatii sau pentru a vedea cum veveritele vin sa iti manance alune din palme, sunt mai mult decat accesibile.

2. Stephansdom - Catedrala St. Stefan, o constructie in stil gotic, este considerat un simbol al libertatii Vienei pentru ca a supravietuit multor razboaie. Unicitatea catedralei, precum si multitudinea de detalii, fac din catedrala Sf Stefan o comoara a arhitecturii. Altarele, arcadele, turnurile, imaginile, fiecare detaliu are scopul si istoria sa. Clopotul catedralei este unul din cele mai mari din lume si a fost facut din fierul obtinut dintr-un tun capturat de la turci.

3. Mariahilferstrasse (Maria Hilf) este cea mai populata zona, cu multe cladiri rezidentiale si, sa nu le uitam pe domnisoare, cu cele mai multe magazine, deci implicit: cea mai buna zona pentru shopping, iar daca ai norocul de a prinde si sezonul reducerilor (asa cum am avut eu) faci ravagii prin magazine si cu mai putin de 100 euro te imbraci si te incalti cu lucruri foarte bune raportate la calitate-pret... ba mai mult, au fost construite trotuare late de zece metri pe ambele parti si accesul facil al zonei se poate face folosind liniile de metrou construite de curand.
La aceasta lista a obiectivelor turistice, nu puteam sa exclud Palatul Imperial Hofburg, parcul Prater, Aquarium-Casa Oceanelor, Opera de stat, Rathaus (primaria orasului), casa lui Mozart si Michaelerplatz.
Facilitatea accesului la aceste obiective turistice si nu numai se datoreaza unei infrastructuri foarte bine puse la punct, iar cele mai frumoase senzatii le poti trai in calatoriile avute cu metrourile, atat de suprafata cat si de underground. Seriozitatea, punctualitatea si respectul cu care austriecii trateaza acest aspect poate fi sesizate foarte usor prin faptul ca mijloacele de transport in comun sunt foarte curate, foarte rapide, iar aglomeratia (in acceptiunea lor) inseamna momentul in care toate scaunele sunt ocupate. Nu esti nevoit sa alergi dupa o masina sau un metrou, asa cum am procedat la inceput cand am ajuns acolo, si asta se datoreaza stilului haotic si lispa de respect din Bucuresti (alt subiect de discutie).
De asemenea, este unul dintre orasele care favorizeaza mersul pe jos. Ai ocazia sa inspiri un aer foarte curat, fara a sta cu grija ca dupa o zi de calatorit in acest mod vei ajunge cu hainele murdare acasa. No way.... Iar, unul dintre aspectele pentru care am cel mai mare respect pentru aceasta natie se datoreaza faptului ca oameni de afaceri (business men la costum) folosesc bicicleta pentru a se deplasa pana la serviciu, unii dintre ei chiar cu copiii in cosul destinat servietei, asta pentru a-i lasa la gradinita.
 Majoritatea locurilor de munca se desfasoara in afara orasului, iar accesul este mai mult decat usor, ajungand sa strabati orasul, de la un capat la altul, in maximum 45 de minute.
Daca nu esti convins de acest oras, atunci iti mai pot aduce argumente. Celebrul lichior din cicolata alba Mozart este senzational, iar magazinele destinate pofticiosilor de ciocolate si deserturi sunt la tot pasul. Poate ca pretul pentru asemenea placeri ti se va parea un pic cam mare, insa ce mai conteaza? O data este pentru prima data in Viena, nu?
Mancarea in Viena?! SEN-ZA-TIO-NA-LA, satioasa, proaspata si o diversitate inimaginabila.. si ce crezi? Toate la preturi la fel de accesibile!!!
Chiar daca nu esti genul de persoana organizata, cu toate lucrurile puse la punct, care sa urmeze un intinerariu facut de acasa, nu conteaza. Merita sa vizitezi si asa si un punct la fel de forte: ESTE IMPOSIBIL SA TE PIERZI IN ACEL ORAS. Nu vorbesti germana? Nici acest aspect nu conteza. Sunt binevoitori in a te ajuta si in engleza si nu cred ca am avut doar eu norocul de a intalni numai oameni draguti, ci asa cred ca sunt ei.
Si te intorci cu o mentalitate diferita fata de cea cu care pleci, iar pe asta o consider un punct forte...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu